In ansamblul modificarilor morfofunctionale normale ce se produc pe masura trecerii anilor, este inclusa si imbatranirea osteoarticulara, caracterizata prin involutia biologica la nivelul tesutului conjunctiv al aparatului locomotor, imbatranire ce se realizeaza din punct de vedere cantitativ si calitativ.
Cercetarile au dovedit ca sub aspect cantitativ procesul de involutie osoasa incepe din a doua decada a vietii, prin diminuarea tesutului osos. La barbati se pierde cam 27 % din cantitatea de tesut osos pana la 80 de ani, iar la femei, aproximativ 42 % din cantitatea de tesut osos prezent la 20 de ani.
Din punct de vedere calitativ structura osoasa este modificata cu posibilitati reduse de reparatie osoasa-osteoporoza osoasa senila.
Cauzele afectiunilor reumatismale sunt leziunile la nivelul articulatiilor, ce pot avea un caracter inflamator sau un caracter degenerativ.
La reumatismul inflamator leziunea principala se afla in sinoviala, reprezentata prin stratul intern al capsulei articulare, cu rol foarte important in buna functionare a articulatiei.
La varstnici si batrani, dintre reumatismele inflamatorii se intalneste poliartrita reumatoida si spondilita anchilozanta(anchilopoietica)
Reumatismul degenerativ este cel cu forme artrozice. Artrozele se caracterizeaza prin deteriorarea cartilajului articular, cresterea stratului calcificat al cartilajului la nivelul suprafetei articulare si aparitia osteofitelor(excrescente osoase).
S-a constatat ca aceasta forma de reumatism intereseaza in mod deosebit zonele suprasolicitate din punct de vedere mecanic, cum ar fi: genunchii, articulatiile coxofemurale, coloana vertebrala, dar ea poate fi declansata si de traumatisme sau microtraumatisme repetate.
Kinetoterapia isi gaseste o larga aplicabilitate, cu rezultate remarcabile, in toate formele reumatismale, folosind o gama variata de exercitii, al caror scop este de a preveni, de a frana sau de a ameliora procesul de instalare sau de evolutie al afectiunii.
Bolile reumatice, dupa cum se stie, reprezinta si in tara noastra grupul de boli cu cea mai mare morbiditate; practic, peste al 4-lea, al 5-lea deceniu de viata neexistand persoane care sa nu fi acuzat sau sa acuze suferinte de vreun tip reumatic. Pentru majoritatea acestor persoane, problemele de asistenta constau in asistenta terapeutica si de profilaxie secundara. Exista insa o serie de boli reumatice in care starile disfunctionale domina tabloul clinic si determina insasi aspectul de gravitate al afectiunii.
Vom descrie in continuare cateva din cele mai des intalnite afectiuni reumatice la aceasta varsta :- poliartrita reumatoida
– spondilita anchilozanta(anchilopoietica)
– periartrita scapulohumerala(PSH)
– artrozele (coxartroza,gonartroza,spondiloza)
avand in vedere urmatoarele principii de tratament:
1. ,,Inainte de toate sa nu faci rau”, principiu enuntat de Hipocrate, care urmareste sa infiltreze in constiinta practicienilor prudenta si sa constientizeze raspunderea majora ce si-o asuma in conceperea si aplicarea unui tratament, care in caz de esec poate fi chiar sinonim cu moartea.
2. Principiul participarii constiente si active, aplicat actului recuperator, impune constientizarea structurii complexe a miscarii, capacitatea analizarii si disecarii in fazele ce o compun, precum si efectuarea corecta, atat sub forma fragmentata, cat si asamblata, imprimandu-i fluiditatea si acuratetea specifica, necesara in ansamblul cerintelor cotidiene. Participarii constiente i se subsumeaza participarea activa a bolnavului, a carei angrenare este subordonata motivatiei efortului depus, cunoasterii fazelor patogene pe care urmeaza sa le strabata si performantele posibile ce le poate atinge dupa anumite perioade de timp. Pentru impulsionarea interesului bolnavului de a participa cat mai sustinut, se cere din partea specialistilor prudenta in anticiparea timpului necesar obtinerii anumitor rezultate, deoarece nerealizarea acestora in intervalul scontat influenteaza negativ psihicul bolnavului, ducand uneori la refuzul acestuia de a mai participa la actul recuperator, pe cand dobandirea lor in timpul prevazut, sau chiar inainte de termen, il stimuleaza, il incurajeaza, dandu-i incredere in propriile-i forte. Pe baza acestui principiu se poate realiza autocontrolul necesar in perfectionarea actelor motrice si formarea stereotipurilor dinamice.
3. Gradarea treptata a efortului necesita selectarea si succesiunea exercitiilor, conform gradului lor de dificultate si aplicarea lor, incepand cu cele mai simple, accesibile capacitatii de executie a bolnavului, pana la cele mai complicate, ce angreneaza in miscare mai multe segmente si mase mari musculare. Dozarea exercitiilor se stabileste in concordanta cu pregatirea fizica a organismului si creste conform adaptarii organismului la efort. Incongruenta intre efort si posibilitatile bolnavului are ca rezultanta suprasolicitarea organismului ce poate declansa, mai ales la aceasta categorie de varsta, mari tulburari in organism sau chiar grave accidente.
4. Individualitatea tratamentului presupune selectarea exercitiilor si a metodelor ce urmeaza a fi aplicate in functie de specificul afectiunii, gradul de pregatire fizica anterioara, capacitatea de adaptare a organismului la efort, de varsta, de celelalte afectiuni asociate, precum si de natura raspunsului declansat de reactia organismului. Exercitiile trebuie sa fie accesibile posibilitatilor de executie ale bolnavului sau, cele cu grad crescut de dificultate, sa fie asistate de specialist, in scopul de a interveni in momentul oportun, pentru a evita insuccesul ce ar putea influenta negativ psihicul executantului.
5. Obligativitatea obtinerii si intretinerii unui climat favorabil intre bolnav si specialist, in scopul unei participari permanente, active si eficace la actul recuperator, impune ca o necesitate afilierea la celelalte principii enumerate pana acum, a unui nou principiu ce poate fi intitulat „principiul cooperarii”.
Importanta majora a acestuia rezida in faptul ca numai dupa obtinerea lui pot fi puse in aplicare si celelalte principii enumerate dupa principiul lui Hipocrate. Nerealizarea acestuia, exprimata prin neintegrarea bolnavului in sistemul recuperator, reduce simtitor sau anuleaza chiar prognosticul specialistilor, ale caror eforturi devin inutile, inregistrand rezultate nesatisfacatoare.
Lipsa cooperarii poate duce chiar la refuzul pacientului de a participa la actul recuperator.
Odata indeplinit acest principiu, asigura unitatea de actiune intre cei doi parteneri, aderenta lor la tot ce concura spre diminuarea suferintei, spre eradicarea efectelor bolii si, totodata, reprezinta primul pas spre reintegrarea sociala (acolo unde este cazul).
In functie de structura psihica a fiecarui pacient, specialistul trebuie sa adopte un anumit comportament, o anumita forma de comunicare, care sa asigure o atmosfera de lucru favorabila si sa constituie, totodata, si un remediu psihic pentru cel in cauza.
Limbajul si tonalitatea specialistului, daca sunt adecvate tipului psihologic al bolnavului, pot neutraliza o serie de reactii negative ale acestuia (refuzul de a participa la simplificarea amendamentelor bolii, remedierea unor boli sufletesti), valorificand astfel valentele acestora ce pot fi dirijate spre influenta psihoterapica, spre stabilirea echilibrului interior, stimularea si solidarizarea in lupta pentru sanatate.
Poliartrita reumatoida
Forma a reumatismului infectios, poliartrita reumatioda (P.R.) este o boala cronica evolutiva, care afecteaza tesutul conjunctiv in totalitate, determinand inflamatii, deformari si anchiloze simetrice, in special la membre, incepand de obicei la periferie spre radacina acestora.Evolutia bolii este lenta, progresiva, predominand la nivelul aparatului locomotor.
Gerontologii au constatat ca poliartrita reumatoida la varsta a treia este in mod obisnuit de intensitate medie, tumefactiile articulare sunt mai reduse si mai putin frecvente. Deviatiile cubitale, contracturile si anchilozele sunt mai putin frecvente decat la adult, din cauza diminuarii troficitatii tesuturilor senile si din cauza reducerii miscarilor care se efectueaza la varsta avansata. Se observa o asociere de manifestari artrozice. P.R. a bolnavului in varsta afecteaza, de regula, aceleasi articulatii ca si la adult, cu usoara tendinta de interesare mai frecventa a articulatiilor scapulohumerale si mai redusa a articulatiei soldului. La bolnavii varstnici modificarile radiologice sunt mai severe comparativ cu adultii, desi articulatiile sunt mai putin deformate. Tratamentul in aceasta boala este in primul rand medicamentos. Rezultate foarte bune s-au obtinut prin aplicarea tratamentului asociat cu Gerovital H3, dupa metoda Aslan. Tratamentul prin miscare are ca scop sa incetineasca sau chiar sa previna instalarea proceselor anchilozante sau de atrofie musculara.
Exercitiile de gimnastica se vor adresa tuturor articulatiilor mainii(degete si pumn), cotului si umarului, si ale picioarelor, genunchiului si soldului.
Exercitiile aplicate sunt din categoria miscarilor active, active cu usoara rezistenta si, la nivelul falangelor, se pot executa miscari pasivo-active, in scopul de a mintine sau a amplifica mobilitatea articulatiilor.
In unele cazuri este nevoie de imibilizarea articulatiilor in atele, timp de 2-3 saptamani, dupa care atela este folosita numai in timpul noptii, iar in timpul zilei se va repeta, de 2-3 ori, programul de gimnastica.
Spondilita anchilopoietica
Boala invalidanta, progresiva, ce debuteaza de regula intre 30-40 de ani, in special la barbati, reducandu-le posibilitatea efectuarii activitatilor zilnice si profesionale, prin aceea ca activitatea motorie este serios compromisa, spondilita anchilopoietica, forma a reumatismului infectios, afecteaza articulatiile intervertebrale si costovertebrale, atingand si articulatiile periferice scapulare, sacroiliace si coxofemurale, anchilozandu-le.
Suferinzii de aceasta boala au o atitudine specifica, cu capul si umerii proiectati inainte, hiperextensie la nivelul vertebrelor cervicale si cifoza dorsolombara caracteristica. In articulatiile coxofemurale si la genunchi apare semiflexia. Musculatura paravertebrala are tendinta de atrofie. Coloana vertebrala este rigida. Mersul ajunge sa se realizeze prin pasi mici si fara balansul membrelor inferioare.
Datorita rigiditatii coloanei vertebrale bolnavul este obligat sa se intoarca cu tot corpul pentru a privi obiectele laterale.
Precocitatea diagnosticarii si aplicarii programului recuperator este de o importanta majora in cazul acestei boli, deoarece este bine ca tratamentul medicamentos, cat si cel prin gimnastica medicala, sa se inceapa inainte ca in articulatiile ce sunt afectate in mod obisnuit sa se instaleze anchiloze, deformatii articulare si atrofii musculare. Gimnastica medicala face parte integranta din programul zilnic al spondiliticului, fiind unul din cele mai importante elemente terapeutice. In acest caz, prin gimnastica se urmareste prevenirea deformatiilor si instalarea anchilozelor la nivelul vertebrelor si articulatiilor periferice amintite, tonificarea musculaturii paravertebrale in regim de scurtare, prevenirea atitudinilor vicioase ale coloanei vertebrale si membrelor inferioare si mentinerea sau dezvoltarea unei respiratii normale.
Exercitiile se vor adresa regiunilor lombara, toracala, cervicala, coxofemurala si scapulara.
Periartrita scapulo-humerala
Poate aparea sub forma umarului blocat sau a umarului dureros. Blocarea aceasta are ca substrat capsulita retractila si se caracterizeaza, in primul rand, prin limitarea marcata a mobilitatii umarului, fapt care a si sugerat pentru aceasta entitate numele de „umar inghetat”.
Durerea in general este prezenta la instalarea umarului blocat, putand sa persiste,cu o intensitate scazuta, sau sa reapara intermitent pe parcursul bolii.
In cazul unui umar blocat, daca se intervine imediat, se poate obtine o deblocare rapida.
In recuperarea functionala a umarului urmarim redobandirea mobilitatii normale a articulatiei, lucrand in cele trei planuri functionale, si tonificarea musculaturii ce angreneaza motor segmentele articulare.
In functie de gravitatea afectiunii, se lucreaza pasiv, cu ajutor, acti, cu rezistenta manuala, cu aparate portative.
Artrozele
– Coxartroza
– Gonartroza
– Spondiloza
*Coxartroza
Artroza coxofemurala sau coxartroza este afectiunea reumatismala degenerativa localizata la nivelul articulatiei soldului. Una din cele mai mari articulatii ale corpului, protejata de mari mase musculare, ce suporta intreaga greutate a trunchiului si care asigura in mare parte mentinerea starii de echilibru in ortostatism si in mers, articulatia coxofemurala realizeaza miscari in trei axe:sagital, transversal, vertical.
Apare in jurul varstei de 50-60 de ani, fiind vorba de o coxartroza primitiva, dar poate fi si de natura traumatica sau datorata unei luxatii congenitale de sold si atunci avem diagnosticul de coxartroza secundara.
Coxartroza de uzura ce survine la varstnici afecteaza in proportie mai mare femeile, in special pe cele obeze sau osteoporotice. Coxartroza o data instalata duce la modificari ale suprafetelor articulare, dureri, atrofii si contracturi musculare, precum si la limitatrea amplitudinii miscarilor, toate acestea determinand modificari ale pozitiei corpului si ale segmentelor fata de corp, tulburari de statica si mers. In formele avansate muschiul cvadriceps se atrofiaza, iar coapsa ia o pozitie caracteristica in flexie, rotatie externa si abductie. Mersul bolnavului se modifica si devine specific acestei afectiuni, cunoscut sub denumirea de „mers salutat”.
Coxartrozele primitive in mare parte beneficiaza de tratamente analgetice: decontracturante, balneofizicale si de recuperare.
Obiectivele principale ale gimnasticii medicale in coxartroza sunt:
– corectarea pozitiilor vicioase;
– recuperarea functionala a articulatiei coxofemurale prin tonificarea musculara a flexorilor, extensorilor, abductorilor, adductorilor, rotatorilor si, in special, a cvadricepsului si fesierului mijlociu,
– cresterea mobilitatii articulare;
– conservarea functiei de stabilitate si motricitate;
– coordonarea miscarilor;
– reeducarea mersului.
Exercitiile sunt selectionate in functie de stadiul evolutiv al bolii,gradul de deficit functional si varsta bolnavului. In timpul exercitiilor membrul afectat trebuie sa fie eliberat de greutatea corpului si amplitudinea miscarilor se stabileste in functie de aparitia durerii, dupa regula „non-durerii”.
Exercitiile se executa activ, cu rezistenta manuala, si apoi se aplica mecanoterapia. Se insista pe redobandirea flexiei si extensiei la nivelul soldului. In caz de imobilizare se executa exercitii izometrice. Dozarea exercitiilor se face in functie de posibilitatile bolnavului.
Tinandu-se seama de faptul ca in activitatea zilnica obisnuita nu se atinge valoarea maxima a mobilitatii acestei articulatii, nici in activitatea de recuperare nu este obligatorie obtinerea indicilor superiori, mai ales in cazurile in care articulatia este foarte afectata.
*Gonartroza
Artroza genunchiului sau gonartroza se manifesta prin dureri, in special la urcarea si coborarea scarilor, si prin diminuarea mobilitatii la nivelul acestei articulatii.
Miscarile posibile la nivelul acestei articulatii sunt cele de flexie si cele de extensie a gambei pe coapsa. Extensia se realizeaza numai din pozitia de flexie sau se poate realiza o usoara extensie pasiva. Ohiperextensie a gambei de peste 5-10 minute este patologica.
Incazul gonartrozei, atat miscarea de flexie, cat si cea de extensie, este insotita de dureri si diminuata mobilitatea.
Se va evita ortostatismul prelungit, iar exercitiile de gimnastica se vor executa din pozitiile in care articulatia genunchiului sa fie degajata de greutatea corpului si vor avea ca scop prevenirea redorilor articulare, intarirea tonusului musculaturii membrelor inferioare si mentinerea sau dezvoltarea mobilitatii.
*Spondiloza
Verticalitatea realizata prin trecerea de la pozitia patrupeda la pozitia bipeda a modificat dinamica coloanei vertebrale, ceea ce a determinat o crestere a afectiunilor la nivelul acestui segment.
De aceea, in marea lor majoritate, exercitiile selectate in afectiunile coloanei vertebrale se vor executa din pozitiile decubit sau pe genunchi cu sprijin pe palme, ce degajeaza coloana vertebrala de forta gravitatiei cu actiune pe axul gravitatiei, si mai putin din pozitiile stand sau sezand.
*-cervicartroza(spondiloza cervicala)- artroza localizata la nivelul elementelor anatomice din regiunea cervicala a coloanei vertebrale se manifesta prin limitarea miscarilor corpului si prin dureri ce pot iradia si in zonele scapulare, pana in maini. Aceasta afectiune poate provoca dureri de cap, ameteli, tulburari ale regimului circulator cerebral, tulburari articulare, iar la persoanele varstnice, chiar stari depresive.
Prin gimnastica medicala aplicata se urmareste tonificarea musculaturii cervicale, combaterea dezechilibrului static postural si dezvoltarea mobilitatii coloanei vertebrale la nivelul acestei regiuni. Pentru ca in timpul executarii miscarilor cu capul pot aparea stari vertiginoase, se recomanda ca exercitiile sa se execute in ritm lent si cu ochii deschisi.
*-dorsartroza(spondiloza dorsala)- se intalneste mai rar si este caracterizeaza prin formarea de osteofite sau distrofie a platourilor cartilaginoase a vertebrelor dorsale.
Spondiloza dorsala se manifesta prin dureri in regiunea dorsala a coloanei vertebrale si uneori prin nevralgii intercostale. Ea contribuie la formarea cifozei la batrani, care este favorizata si de tasarile vertebrale.
Gimnastica medicala aplicata acestei afectiuni urmareste corectarea pozitiilor vicioase, oprirea evolutiei cifozei dorsale, recuperarea fortei musculare din aceasta zona, prevenirea hipotrofiei musculaturii dorsale, redobandirea supletii si mobilitatii. Deosebit de eficiente sunt exercitiile respiratorii pentru marirea elasticitatii cutiei toracice, precum si practicarea inotului. Se va evita purtarea de greutati, ortostatismul si, in general, toate pozitiile ce favorizeaza procesul de tasare vertebrala sau de accentuare a cifozei.
*-lombartroza(spondiloza lombara)- este boala degenerativa a discurilor intervertebrale, articulatiilor interapofizare si modificarile nucleului pulpos.
Durerea este de obicei localizata la nivelul vertebrelor L4-L5, iar din punct de vedere radiologic se observa osteoporoza.
Gimnastica medicala in lombartroze urmareste tonificarea musculaturii abdominale si paravertebrale, concomitent cu reechilibrarea musculaturii lombo-abdominale si punerea in repaus a discurilor intervertebrale si a musculaturii lombare dureroase.
BIBLIOGRAFIE :
Cristea, E., – Terapia prin miscare la varsta a III–a, ed. Medicala, Bucuresti, 1993.
Sbenghe,T., – Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului, ed. Medicala,Bucuresti, 1996
Moraru, G., – Recuperarea kinetica in reumatologie, ed. Imprimeriei de Vest, 1999.